
Parlamentul anunță că a luat „măsuri pentru a optimiza și a economisi consumul de energie electrică și termică”, în contextul crizei energetice care bate la ușă. Astfel, iluminatul interior al clădirii va fi redus cu cel puțin 30 la sută, acolo unde este posibil, se arată într-un comunicat de presă.
La fel, iluminatul decorativ și arhitectural a fost deconectat de la sfârșitul săptămânii trecute, imediat după decizia CSE. Funcționarea sistemului de condiționare în birouri a fost sistată, fiind deconectate și unele ascensoare. Precizăm că toate aceste măsuri sunt luate în timp ce deputații sunt în vacanță.
Decizia de economisire a fost luată, potrivit unui comunicat de presă, pentru că „deciziile Comisia pentru Situații Excepționale sunt obligatorii și executorie pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale”.
De asemenea, Parlamentul anunță că „se depun eforturi pentru reducerea consumului de agent termic”, fără să precizeze în ce constau aceste eforturi.
„Totodată, deputații și angajații Secretariatului Parlamentului au fost îndemnați să evite utilizarea ascensoarelor și să opteze pentru folosirea scărilor, să deconecteze aparatele electrice și echipamentele care nu necesită un regim de funcționare permanent etc. Pentru a economisi energia termică, se recomandă reglarea temperaturii interioare la valori mai mici de 19°C și utilizarea termostatelor”, se mai arată în comunicat.