Parlamentul R. Moldova, la 34 de ani. Din 1991, toate legislaturile s-au întrunit în peste 2100 de ședințe

Parlamentul R. Moldova împlinește azi 34 de ani. În 23 mai 1991, fosta RSSM, ca parte componentă încă a URSS, este redenumită în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem de la Chișinău – în Parlament.  În această perioadă, deputații din toate legislaturile s-au convocat în 2 106 ședințe plenare, ceea ce reprezintă o medie de o ședință în șase zile.

În total, din 1991 și până în prezent, forul legislativ a adoptat 13 590 de acte normative. Parlamentul a adoptat 15 legi constituționale, au fost votate 6 381 de legi organice și 115 de legi ordinare. În aceeași perioadă, au mai fost adoptate 7 079 de hotărâri.

Cu ocazia aniversării, la Parlament este organizată Ziua Ușilor Deschise. Programul evenimentului include tururi ghidate și expoziții tematice.

Forul legislativ poartă numele de Parlament începând cu 23 mai 1991, anterior fiind denumit Sovietul Suprem. Pe 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, republica unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...