Partidul Nostru pregătește modificarea Constituției. Propune republică prezidențială și „un singur responsabil la vârful statului”

Fracțiunea parlamentară a „Partidului Nostru” anunță că lucrează la un proiect de modificare a Constituției prin care Republica Moldova ar urma să treacă de la republică parlamentară, la prezidențială. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, care susține că statul are nevoie de o delimitare clară a responsabilității la cel mai înalt nivel.

Potrivit parlamentarului, inițiativa pornește de la principiul egalității tuturor în fața legii, indiferent de funcția sau statutul deținut.

„De fiecare dată, fracțiunea Partidului Nostru a menționat că legea trebuie să fie egală pentru toți, iar toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, indiferent de poziție, funcție sau statut. Cu regret, constatăm că anume din partea primelor persoane acest lucru nu este respectat”, a declarat Alexandr Berlinschii, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

Deputatul acuză existența unor standarde duble în asumarea responsabilității la nivelul conducerii statului: succesele ar fi atribuite președintelui, în timp ce responsabilitatea pentru eșecuri ar fi transferată Guvernului și ministerelor.

„Atunci când sunt reușite pozitive, e meritul președintelui, dar atunci când lucrurile nu funcționează bine, iar majoritatea lucrurilor nu prea funcționează, de vină e Guvernul, ministerele, mai ironic – Codruț, numai nu șeful statului”, a spus Berlinschii.

Berlinschii afirmă că Republica Moldova s-a confruntat în repetate rânduri cu situații în care șefii statului ar fi făcut abuz de atribuțiile lor, în special atunci când partidul aflat la guvernare controlează majoritatea parlamentară și desemnează Guvernul.

„Este necesar să avem o republică prezidențială. Se lucrează la un proiect de lege pentru a fi modificată Constituția, nu pentru că dorește fracțiunea noastră, ci pentru că o vrea majoritatea cetățenilor – să fie o singură persoană responsabilă în statul acesta, pentru a nu admite asemenea blocaje și derapaje care, cu regret, se produc acum”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...