
Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, a lansat o listă de 50 de obiective pe care intenționează să le promoveze în viitorul Parlament. Formațiunea afirmă că aceste măsuri vor contribui la transformarea Republicii Moldova într-o țară dezvoltată, cu un nivel de trai mai bun pentru cetățeni.
Printre priorități se regăsesc reducerea numărului de deputați de la 101 la 51, anularea imunității parlamentare, adoptarea unei noi Constituții și formarea unui guvern de profesioniști din toate partidele, inclusiv din cele extraparlamentare.
În domeniul social, partidul propune ca pensia minimă să fie de 5000 de lei, acordarea unei alocații de 200.000 de lei la nașterea fiecărui copil, deschiderea de magazine și farmacii de stat în centrele raionale, precum și implementarea unui meniu alimentar unic pentru toți elevii. Totodată, formațiunea anunță programe pentru readucerea medicilor în țară.
În plan economic, obiectivele includ instituirea unui parteneriat 50/50 între stat și cetățeni, crearea unei bănci de stat, reglementarea criptovalutelor după modelul Elveției, susținerea producătorilor autohtoni și modernizarea unor întreprinderi strategice, precum „Calea Ferată a Moldovei”. Alte proiecte prevăd construcția Canalului „Dunărea Moldovei”, modernizarea Aeroportului Internațional Chișinău și deschiderea unui aeroport de rezervă la Bălți sau Mărculești.
În ceea ce privește justiția și securitatea, Partidul Nostru pledează pentru pedepse mai dure în cazuri de corupție și trafic de droguri, desființarea CNA și SIS și crearea unui serviciu specializat „în interesul țării și cetățenilor”.
Programul politic mai prevede interzicerea propagandei LGBT în școli, trecerea serviciului militar exclusiv pe bază de contract, menținerea neutralității permanente a Republicii Moldova, aderarea la Zona Schengen și introducerea votului electronic, inclusiv pentru consultarea populației pe teme de interes național.