Partidul „Șansă”, interzis la scrutinele din 20 octombrie. CEC a anulat demersurile formațiunii, după ce Curtea de Apel a limitat activitatea partidului pentru trei luni

Comisia Electorală Centrală a exclus Partidul „Șansă” din lista partidelor care au dreptul să participe la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie. De asemenea, i-a anulat înregistrarea în calitate de participant la referendum. Decizia vine în contextul hotărârii curții de apel care a menținut decizia instanței inferioare de a limita activitatea partidului pentru de trei luni.

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a precizat că partidelor politice, pe perioada limitării activității, le este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstrațiilor, pichetărilor și a altor acțiuni publice, transmite IPN.

„Prin urmare, hotărârea CEC din 26 iulie cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de participa la alegerile prezidențiale și la referendumul republican constituțional din 20 octombrie urmează a fi ajustată ca urmare a hotărârii Judecătoriei Bălți, care a fost menținută de instanța de apel”, a spus Pavel Postica.

Prezent la ședință, liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a declarat că obiecțiile față de formațiune, care au dus la limitarea activității, sunt nefondate, pentru că toate rapoartele financiare au fost prezentate în termenele prevăzute de legislație. De asemenea, acesta a invocat prevederile legale, conform căror, activitatea partidului nu poate fi limitată în timpul campaniei electorală. Or, formațiunea deja a fost înregistrată în calitate de participant la referendum. Potrivit lui Alexei Lungu, acțiunile CEC sunt ilegale și reprezintă un abuz.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...