
În primele două săptămâni de campanie electorală, partidul de la guvernare a înregistrat cele mai multe abateri legate de utilizarea resurselor administrative de către candidații formațiunii. Într-un raport al Promo-LEX, observatorii asociației au raportat 52 de cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative din partea concurenților, în 45 de situații fiind vizat Partidul Acțiune și Solidaritate, iar în câte două cazuri – Blocul „Alternativa” și Blocul Patriotic.
Raportul Promo-LEX arată că în 16 situații, în special la întâlnirile cu alegătorii, PAS și-a atribuit meritele pentru bunurile și lucrările efectuate din bani publici în cadrul mai multor proiecte, fără a menționa că este vorba de Guvern. O abatere similară a fost constatată și în cazul Blocului „Alternativa”.
De asemenea, în cel puțin trei cazuri PAS a utilizat instituțiile statului în scopul promovării inițiativelor electorale. În acest sens, Promo-LEX s-a sesizat în cazul Ambasadei R. Moldova din Irlanda, care, în 3 septembrie, a publicat pe pagina de Facebook o imagine prin care îndemna moldovenii din diasporă să voteze PAS. La scurt timp postarea a fost.
În alt caz este vorba de o întâlnire a lui Igor Grosu din Portugalia.
„În data de 6 septembrie 2025 a avut loc întâlnirea lui Igor Grosu, candidat PAS, cu cetățenii moldoveni din Portugalia. Evenimentul a fost denumit Dialog cu Diaspora și a fost anunțat de către Ambasada Republicii Moldova în Portugalia ca „întâlnire cu Președintele Parlamentului Igor Grosu”. Însă evenimentul a fost publicat și pe pagina de Facebook a PAS, iar la întâlnire au fost prezente persoane în vestimentație cu simbolica PAS. În video de invitație I. Grosu a spus că va discuta ce au făcut în acești 4 ani, dar și ce avem de făcut în această toamnă. Confirmarea prezenței s-a făcut printr-un mail la adresa oficială a Ambasadei. Personalul misiunii diplomatice nu a fost observat la eveniment”, se arată în raportul Promo-LEX.
Totodată, observatorii asociației au identificat și 22 de cazuri în care candidații PAS au organizat acțiuni electorale cu implicarea funcționarilor bugetari în timpul orelor de muncă. O situație similară a fost raportat și în cazul Blocului Patriotic.
În primele 10 zile de campanie, observatorii Promo-LEX au raportat 1487 de activități electorale. Cele mai multe activități constatate (77%) au fost desfășurate de trei concurenți: PAS – 34%, BE Patriotic – 26% și BE Alternativa – 17%.