PAS își (re)alege astăzi conducerea la cel de-al patrulea congres. Igor Grosu, singurul pretendent la șefia partidului

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) desfășoară astăzi, 14 iunie, cel de-al IV-lea Congres al formațiunii, la care urmează să-și realeagă conducere și să valideze direcția politice pentru următorii ani. Evenimentul a început la ora 10:00 și are loc la Palatul Republicii din Chișinău.

Actualul lider al formațiunii, Igor Grosu, este singurul candidat pentru funcția de președinte al partidului, situație care confirmă o competiție internă practic inexistentă la vârful PAS.

Conform planului stabilit înainte de Congres, conducerea PAS mizează pe trei direcții principale: continuarea reformelor instituționale și administrative în 2026; accelerarea procesului de modernizare a statului; menținerea parcursului de integrare europeană și evaluarea progresului în negocierile cu Uniunea Europeană.

Formațiunea insistă, de asemenea, pe tema integrității, cu accent pe combaterea corupției și pe politica de „toleranță zero” față de abuzuri în instituțiile statului.

Evenimentul a fost precedat de ședințe ale Consiliului Politic Național, unde organizarea congresului a fost stabilită ca etapă de „resetare internă” a partidului.

La reuniune a fost anunțată participarea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, precum și a mai multor delegații străine, inclusiv a premierului interimar al României și liderului PNL, Ilie Bolojan.

Autoritățile au instituit restricții temporare de circulație în mai multe zone ale Chișinăului, din cauza prezenței delegațiilor oficiale și a măsurilor de securitate aferente evenimentului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...