
Partidul Acțiune și Solidaritate a făcut totalurile scrutinului prezidențial și referendumului din toamnă în cadrul Consiliului politic național, întrunit în 30 noiembrie în ședință. Conducerea PAS a discutat despre situația politică și despre prioritățile din 2025, când vor avea loc alegeri parlamentare. La ședință a fost prezentă și șefa statului, Maia Sandu, care anterior a condus PAS.
„Va trebui să muncim și mai mult în lupta împotriva corupției politice și electorale, astfel încât în țara noastră să decidă cetățenii, nu banii murdari. Am vorbit despre reușite, eșecuri, dar și cum putem îmbunătăți comunicarea cu oamenii, așa încât mesajele noastre să ajungă în fiecare casă din țara noastră, dar și la cei plecați peste hotare”, a scris președintele PAS, Igor Grosu, pe rețelele sociale.
Grosu a vorbit și despre pericolul destabilizărilor urmărite de unele formațiuni, care ar fi ghidate de Moscova.
„Grupările criminale prin care Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova folosesc la greu rețelele sociale și propaganda pentru a ne slăbi, pentru a ataca democrația și să influențeze rezultatele alegerile parlamentare din 2025. De aceea, împreună, va trebuie să muncim și mai mult pentru viitorul european al Moldovei”, a mai adăugat Igor Grosu.