
Partidul Acțiune și Solidaritate a rămas fără fracțiune în Consiliul raional Rezina, după ce s-a dezis public de cinci consilieri pe care îi acuză de „încălcarea principiilor și valorilor PAS”. Anunțul a fost făcut de deputat PAS, Vitalie Jacot, citat de Elita TV. Parlamentarul, responsabil în cadrul formațiunii de raionul Rezina, a declarat că PAS retrage sprijinul politic pentru cei cinci aleși raionali din totalul celor opt mandate pe care le deține în Consiliul raional din Rezina.
Consilierii lipsiți de sprijin politic se numără Sergiu Bagrin, Veaceslav Curecheru, Ghenadie Josanu, Aliona Cuiban și Stepanida Druță.
„Au fost comise neconformități, au fost comise încălcări statutare, au fost neglijate principii și valori care stau la baza activității PAS și care nu au fost pe deplin îndeplinite”, se arată în mesajul deputatului PAS, Vitalie Jacot.
Deși legislația nu obligă acest lucru, parlamentarul i-a chemat pe foștii colegi din PAS să renunțe la mandatul de consilier obținut pe istele PAS.
„Vom investiga intreaga activitate. Există indicii că s-au comis abateri. Pe câte sunt de grave la capitolul legislativ, o să examinăm și dacă este necesar să sesizeze organele de resort”, a mai spus parlamentarul.
Pe de altă parte, cei cinci consilieri rămași fără susținere politică din partea PAS îl acuză pe deputatul Vitalie Jacot de punerea la cale a unor scheme dubioase în regiune ce au dus la distrugerea echipei PAS în raion.
„Jacot Vitalie a prăvălit Referendumu în raionul Rezina, nu a lucrat, nu a organizat și nu a conlucrat cu echipele locale. Din birou și stând toată ziua în biroul primarului de Rezina nu aduci rezultate, poți numai să faci scheme de distrugere a echipei PAS Rezina, cea adevărată echipă. Pentru aberațiile aduse mie și consilierilor raionali dle Vitalie Jacot fiți gata să răspundeți public cu probe”, se arată în mesajul consilierului Aliona Cuiban.
Aceasta susține că toate conflictele au început din cauza unor interese pentru posturi din filiala formațiunii din Rezina.
„Unii după ce devin deputați pierd pământul de sub picioare. Toate presiunile asupra persoanei mele au început atunci când i-am spus lui Vitalie Jacot că pentru mine personalitate în RM este numai Maia Sandu. Am spus mai multe adevăruri legate și de Convenția PAS Rezina, unde a fost ales Președintele OT PAS Rezina, vice președinții și biroul, care peste două săptămâni a fost dizolvat din motivul că Președinte al OT PAS Rezina nu a fost aleasă persoana pe care și-o dorea deputatul Radu Marian”, a mai scris Aliona Cuiban.
Alt consilier vizat, Sergiu Bagrin, a declarat că Vitalie Jacot crede că „Rezina este o colonie”.
„Ei cred, că noi în teritoriu suntem niște proști, care nu avem opinii, nu avem dreptul de a decide și nici dreptul de a exprima. El și alde dânsul cred că noi suntem buni de repartizat ziare și mereu să ne închinăm în fața lor”, susține consilierul Sergiu Bagrin.
PAS a rămas în Consiliul raional Rezina cu trei consilieri.