
Deputații care părăsesc fracțiunea parlamentară vor deveni neafiliați și nu vor mai putea adera la alte fracțiuni sau înființa fracțiuni noi. În plus, timpul acordat luărilor de cuvânt în plen va fi redus, atât pentru deputați, cât și pentru fracțiuni. Aceste modificări sunt propuse în proiectul Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului, prezentat de deputații fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.
În cadrul unui briefing de presă, vicepreședintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități, Vasile Grădinaru, a precizat că durata intervențiilor în plen va fi redusă: de la 7 la 5 minute pentru fracțiuni și de la 5 la 3 minute pentru deputați. De asemenea, dezbaterile vor fi restricționate la subiectul aflat în discuție, iar durata totală a acestora va fi, în mod normal, de 60 de minute, cu posibilitatea de extindere.
Autorii proiectului subliniază că măsurile propuse au și scopul de a preveni traseismul politic. Astfel, deputații care părăsesc fracțiunea vor putea să își continue mandatul ca neafiliați, dar nu vor putea constitui noi fracțiuni, cu excepția celor formate pe baza aceluiași partid.
Documentul prevede, de asemenea, instituirea „Orei Guvernului”, care va avea loc cel puțin o dată pe lună, atunci când un ministru va fi invitat în Parlament pentru a răspunde întrebărilor deputaților. Totodată, este introdusă „Ziua opoziției”, dedicată examinării inițiativelor legislative propuse de partidele de opoziție.
Potrivit deputaților PAS, proiectul urmează să fie supus consultărilor publice, inclusiv cu participarea partidelor extraparlamentare și a societății civile.