Patru turiști moldoveni, blocați pe un munte în județul Argeș, România. Salvatorii nu pot interveni din cauza vremii nefavorabile

Patru persoane originare din Republica Moldova stau blocate în Refugiul Călțun, transmite Salvamont Argeș. Turiștii au plecat spre vârful Negoiu fără să țină cont de avertizările meteo, astfel că au rămas  blocați în zona lacului Călțun, potrivit G4media. În acest moment, bărbații se află într-un refugiu, așteptând intervenția salvamontiștilor.

Un reprezentant al Salvamont Argeș a subliniat că din pricina condițiilor meteo echipajele nu s-au putut deplasa, pregătirile de intervenție fiind planificate pentru mâine dimineață. Salvamontistul a explicat că cei patru moldoveni nu au probleme medicale și că la punctul de refugiu sunt în siguranță.

Din cauza condițiilor meteo, zona montană a județului ARGEȘ este sub avertizare meteo COD ROȘU de vreme extremă până luni dimineață la orele 10.00.

„Am organizat operațiune de evacuare pentru luni dimineață. La orele 07.30,  echipa de prim răspuns a Salvamont Argeș aflată la Refugiul Capra va începe deplasarea spre Călțun. În sprijin va pleca din Pitești o echipă de cinci salvatori montani dotați și echipați pentru o operațiune în condiții de vreme rea cu vânt la rafală de 130km/h, transport de zăpadă și temperaturi scăzute.Sperăm ca vremea să ne ajute și să efectuăm misiunea în condiții de maximă siguranță atât pentru salvatori cât și pentru persoanele evacuate”, transmite Salvamont Argeș.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...