Pavel Durov critică interzicerea accesului copiilor la rețelele de socializare din Spania: „Un precedent periculos”

Fondatorul aplicației Telegram, Pavel Durov, a transmis un mesaj dur utilizatorilor din Spania, avertizând asupra noilor reglementări promovate de guvernul condus de Pedro Sanchez, pe care le consideră o amenințare directă la adresa libertății de exprimare și a vieții private. Într-o postare publică, Durov a susținut că măsurile anunțate recent ar putea transforma Spania într-un „stat de supraveghere totală”, sub pretextul protejării utilizatorilor.

Potrivit acestuia, noile reguli prevăd interzicerea accesului minorilor sub 16 ani la rețelele sociale, cu verificare strictă a vârstei prin documente de identitate sau date biometrice, ceea ce ar putea crea un precedent periculos pentru monitorizarea identității tuturor utilizatorilor și pentru colectarea masivă de date personale.

„Ce începe ca protecție pentru minori se poate extinde rapid la toți utilizatorii”, a subliniat acesta.

De asemenea, fondatorul Telegram a atras atenția asupra introducerii răspunderii penale pentru conducerea platformelor în cazul în care anumite tipuri de conținut nu sunt eliminate rapid.

„Aceasta va duce la supracenzură – platformele vor șterge orice este chiar și vag controversat, pentru a evita riscurile, reducând la tăcere disidența politică, jurnalismul și opiniile obișnuite. Următoarea voce redusă la tăcere ar putea fi a ta.”

Durov a criticat și intenția de a incrimina amplificarea algoritmică a conținutului considerat „dăunător”, afirmând că o astfel de măsură ar permite statului să controleze informațiile care ajung la public și să limiteze accesul la puncte de vedere alternative.

„Guvernele vor decide ce vezi, ascunzând opiniile alternative și creând camere de rezonanță controlate de stat. Explorarea liberă a ideilor dispare, fiind înlocuită de propagandă selectivă.”

Totodată, el a avertizat asupra monitorizării „urii și polarizării” pe platforme, subliniind că definițiile vagi pot fi folosite pentru a sancționa criticile la adresa guvernului și pentru a reduce la tăcere opoziția.

Pavel Durov consideră că aceste inițiative nu reprezintă măsuri reale de protecție, ci „pași spre control total”, amintind că, în trecut, guvernele au folosit adesea argumentul securității pentru a limita libertățile civile.

Fondatorul a reafirmat angajamentul platformei Telegram față de confidențialitate și libertatea de exprimare, menționând criptarea puternică și refuzul de a introduce „portițe ascunse” pentru autorități.

„Pe Telegram, prioritatea noastră rămâne protejarea vieții private și rezistența la abuzuri”, a declarat Durov.

În final, Pavel Durov a îndemnat cetățenii spanioli să rămână vigilenți, să ceară transparență și să își apere drepturile digitale.

„Distribuiți acest mesaj cât mai mult, înainte să fie prea târziu”, a transmis fondatorul Telegram.

Declarațiile lui Pavel Durov vin în contextul unei controverse tot mai ample legate de noile reglementări pregătite de guvernul condus de Pedro Sanchez, care includ, printre altele, interzicerea accesului la rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani.

Premierul spaniol a justificat aceste măsuri prin necesitatea de a proteja copiii de ceea ce a numit „vestul sălbatic digital”, susținând că mediul online a devenit un spațiu în care „legile sunt ignorate, iar comportamentele dăunătoare sunt tolerate”. El a cerut, totodată, o responsabilizare mai strictă a marilor companii de tehnologie pentru conținutul instigator la ură și dezinformare.

Inițiativele Madridului au provocat reacții dure și din partea miliardarului Elon Musk, care l-a atacat public pe Pedro Sanchez pe platforma X, numindu-l „tiran” și „fascist totalitar”, după anunțarea restricțiilor pentru minori.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...