Penurie de carburanți în Crimeea. Autoritățile opresc temporar vânzarea liberă a benzinei, iar la benzinării s-au format cozi uriașe

Autoritățile instalate de Rusia în Crimeea au suspendat, începând cu 4 iunie, vânzarea liberă a benzinei pentru numerar, pe fondul unui deficit de combustibil pe peninsula anexată. Anunțul a fost făcut de liderul administrației locale pro-ruse, Serghei Aksionov.

Potrivit acestuia, măsura va fi aplicată „pentru câteva zile”, iar benzina va putea fi procurată doar pe baza tichetelor achiziționate anterior. Fiecare persoană va putea alimenta maximum 20 de litri de carburant. În prezent, tichetele nu mai sunt disponibile pentru cumpărare și nu vor fi puse în vânzare în perioada următoare.

Aksionov a precizat că la fiecare stație de alimentare vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților locale pentru a monitoriza distribuirea combustibilului și pentru a înregistra numerele vehiculelor alimentate pe bază de tichete.

În același timp, administrația susține că serviciile comunale, ambulanțele, structurile de forță și transportul public dispun de suficiente rezerve de carburant. De asemenea, utilizarea autovehiculelor de serviciu a fost redusă, unele instituții urmând să folosească un singur automobil.

Restricțiile au provocat deja efecte vizibile în peninsulă. Imagini publicate pe rețelele sociale arată cozi uriașe la benzinării, în timp ce mai multe străzi au rămas aproape pustii după oprirea completă a vânzării libere a benzinei.

Termenul exact al restricțiilor nu a fost anunțat. Aksionov a declarat că menține legătura cu guvernatorul instalat de Moscova la Sevastopol, Mihail Razvojaev, pentru coordonarea măsurilor.

Canalul Telegram Astra a relatat că limitări la vânzarea benzinei au fost introduse în cel puțin 14 regiuni ale Federației Ruse și în Crimeea. În Sankt Petersburg, alimentarea este limitată la 50 de litri per persoană, iar în regiunile Belgorod și Kursk au fost impuse restricții la vânzarea benzinei în canistre. Măsuri similare ar fi fost aplicate și la unele benzinării din Moscova și regiunea Moscovei.

În paralel, vicepremierul rus Alexandr Novak a recunoscut că producția de petrol a Rusiei a scăzut față de începutul anului. Oficialul a explicat diminuarea prin lucrări neplanificate de reparație la mai multe rafinării, afectate în ultimele luni de atacuri cu drone.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...