Percheziții într-un dosar de contrabandă cu telefoane mobile. Prejudicii de aproximativ 1 milion de euro, opt persoane reținute

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din Bălți, anunță reținerea a opt persoane într-o cauză penală ce vizează activități de contrabandă și spălare de bani, desfășurate prin intermediul unei rețele organizate care activa pe teritoriul Republicii Moldova și în mai multe state ale Uniunii Europene, anunță CNA într-un comunicat.

Potrivit materialelor cauzei, membrii grupării, inclusiv reprezentanți ai unor companii rezidente și nerezidente, ar fi creat și administrat un mecanism specializat în introducerea ilegală în Republica Moldova a telefoanelor mobile de ultimă generație și legalizarea veniturilor obținute din comercializarea acestora.

Bunurile erau procurate din Italia și transportate în Republica Moldova prin intermediul curselor regulate de pasageri și colete. Pentru a evita achitarea drepturilor de import și controlul autorităților vamale, telefoanele mobile erau introduse prin punctele de trecere a frontierei prin nedeclararea acestora în actele vamale, fiind ascunse printre bagajele și coletele transportate. Ulterior, telefoanele erau distribuite către persoane fizice și juridice afiliate grupării, care cunoșteau proveniența ilicită a mărfurilor și le comercializau prin magazine specializate și platforme online de vânzări. În acest mod, membrii rețelei obțineau venituri considerabile din comercializarea pe piața internă a bunurilor introduse fraudulos în țară, notează CNA.

Ancheta a stabilit că mijloacele financiare rezultate din aceste activități erau colectate sistematic de persoane responsabile de circuitul financiar al schemei și păstrate temporar în incinta unor case de schimb valutar din municipiul Chișinău. După acumularea unor sume cuprinse între 70 000 și 100 000 de euro, banii erau transmiși transportatorilor internaționali de pasageri și colete, care, cunoscând proveniența ilicită a acestora, îi duceau în state ale Uniunii Europene, preponderent în Belgia, fără declararea sumelor autorităților vamale.

În continuare, pentru a crea aparența legalității provenienței banilor, mijloacele financiare erau introduse în circuitul economic prin intermediul unor companii controlate de membrii grupării și înregistrate în Belgia. Ulterior, fondurile erau transferate către Italia, unde ajungeau la beneficiarul final al schemei infracționale.

În cadrul documentării cazului, s-a stabilit că în activitatea ilegală ar fi fost implicate circa 13 persoane fizice și 6 persoane juridice rezidente și nerezidente, inclusiv operatori de transport internațional și reprezentanți ai unor case de schimb valutar. Potrivit estimărilor preliminare, membrii grupării ar fi introdus și comercializat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova telefoane mobile în valoare de peste 1 milion de euro, prejudiciind astfel bugetul de stat și generând venituri ilicite în proporții deosebit de mari.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...