Pericol pe lacuri și râuri. Vremea cu temperaturi pozitive din următoarele zile va slăbi gheața

Vremea cu temperaturi pozitive din următoarele zile va duce la ruperea gheții pe lacuri. Indiferent cât de sigură pare gheața, salvatorii recomandă oamenilor să evite aflarea pe bazinele acvatice, care pot deveni periculoase și instabile.

IGSU precizează că riscul va crește constant în condițiiel în care valorile până duminică vor fi în Capitală, pe timp de zi, până la nouă grade, iar noaptea nu vor scădea sub zero grade. În regiunea de sud sunt anunțate și până la 11 grade.  

„Evitați deplasarea, mersul sau staționarea pe gheața râurilor, lacurilor și iazurilor. Nu permiteți copiilor să se joace pe suprafețele înghețate ale bazinelor acvatice și supravegheați-i permanent. Nu traversați bazinele acvatice înghețate, chiar dacă grosimea gheții pare sigură. Totodată, pescuitul la copcă în perioada temperaturilor oscilante reprezintă un pericol pentru viață și sănătate. Pescarii sunt îndemnați să evite pescuitul pe gheață subțire sau în zone periculoase, să verifice grosimea gheții (minimum 10 cm), să pescuiască în grup și să informeze apropiații despre locul aflării”, avertizează IGSU.

De asemenea, salvatorii susțin că este esențială purtarea vestei de salvare, deținerea echipamentului de auto-salvare și evitarea consumului de alcool.

Foto: Petru Cliofos

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...