
Pentru al doilea an, Guvernul intenționează să organizeze concertele și alte manifestații culturale dedicate Zilei Independenței fără o licitație publică. Cancelaria de Stat va alege singură, fără să anunțe public, de la ce companii va achiziționa serviciile artistice și logistice pentru organizarea evenimentelor în valoare totală de 11,5 milioane de lei.
Un proiect de hotărâre în acest sens, publicat de canalul de telegram SPPOT, urmează să fie aprobat de cabinetul de miniștri. Decizia de a renunța la licitație publică vine, după ce în urma concursului, inițiat încă în luna iunie, au fost refuzate trei companii pentru faptul că au propus „oferte anormal de scăzute”.
„Cancelaria de Stat împreună cu Ministerul Culturii va organiza evenimentul dedicat Zilei Independenței. Cancelaria de Stat va iniția proceduri de negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în vederea achiziționării serviciilor cultural-artistice”, se arată în proiectul de hotărâre.
Potrivit documentului, „serviciile de conținut artistic și campania de informare” vor costa 6 milioane de lei, costurile pentru achiziționarea serviciilor logistice vor fi de 3 milioane de lei, iar pentru dreptul de utilizare a filmului „Șacalii”, în cadrul mai multor proiecții asigurate de Centrul Național al Cinematografiei, urmează să fie alocate 2,5 milioane de lei.
Anterior, canalul de telegram SPPOT anunța că licitația publică, demarată încă în iunie, a fost anulată, după ce trei companii au propus „oferte anormal de scăzute”.
„S-a constatat o abatere semnificativă față de valoarea estimată a achiziției, stabilită la 8,3 milioane de lei. Mai exact, ofertele prezentate sunt cu aproximativ 33% mai mici față de valoarea estimativă și cu circa 20% mai reduse față de ofertele inițiale. (…) Autoritatea contractantă a solicitat justificări privind caracterul anormal de scăzut al ofertelor. (…) O ofertă cu preț anormal de scăzut nu poate fi acceptată dacă aceasta implică riscuri majore în ceea ce privește executarea corespunzătoare a contractului. Autoritatea contractantă a decis anularea, din proprie inițiativă, a procedurii de atribuire, întrucât ofertele depuse, deși eligibile, nu permit realizarea unei comparații echitabile și conforme cu principiile transparenței și tratamentului egal”, se arăta într-un răspuns al Cancelariei de Stat emis printr-o decizie din 23 iulie.
Amintim că și anul trecut, pentru cele trei zile de concert dedicate Zilei Independenței, autoritățile au contractat direct o companie fără a organiza licitație publică. Cheltuielile pentru festivitățile de anul trecut au fost de aproximativ 10 milioane de lei.