Peste 30 de artiști înscriși la Selecția Națională Eurovision 2026. Audițiile live vor avea loc pe 16 decembrie

Producătorii muzicali ai Selecției Naționale Eurovision 2026 au aprobat lista celor 34 de piese care merg în etapa audițiilor live, programată pentru 16 decembrie. În data de 7 decembrie s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor, iar Compania „Teleradio-Moldova” a analizat materialele depuse de artiștii interesați să reprezinte Republica Moldova la Concursul Eurovision Song Contest, transmite intituția într-un comunicat.

În urma examinării preliminare a dosarelor și a audiției înregistrărilor, comisia muzicală a selectat concurenții care vor avea ocazia să interpreteze piesele pe viu în fața producătorilor. Această etapă va fi decisivă pentru stabilirea finaliștilor.

Roman Burlaca, producător muzical al selecției, afirmă că audițiile reprezintă „o etapă esențială”, subliniind nivelul ridicat al pieselor înscrise.

„Îmi doresc să comunic direct cu participanții, să le înțeleg viziunile și capacitățile. Chiar și cei care nu vor ajunge în finală trebuie să plece cu o direcție clară pentru viitor.”

Serghei Orlov, co-producător muzical, a remarcat că printre concurenți se regăsesc atât artiști cunoscuți, cât și nume complet noi.

„În evaluare vom ține cont de originalitate, voce, carismă și mesaj. Etapa live va arăta adevăratul potențial al fiecărui artist.”

Andrei Zapșa, director general adjunct responsabil de televiziune a Companiei „Teleradio-Moldova, a subliniat că interesul crescut față de competiție confirmă succesul modificărilor aduse formatului.

 „Cred cu tărie că avem ce arăta Europei.”

Piesele calificate vor fi publicate pe parcursul zilei pe site-ul oficial eurovision.md.

  1. Adelisha – Alegria
  2. Adelina – Putere în durere
  3. Adrian Sîrbu – Ne-am stins
  4. Sasha Flowers – Can do more
  5. Sasha Flowers – We fight till the end
  6. Alexei Legasi – Rebel
  7. Annet Smirnova – Sunt femeia
  8. Artiom Topal – Money
  9. Catalina Solomac – Pink Margarita
  10. Chris Cross ft Radco – Taci
  11. Cristy Rouge – Bliss
  12. Dana Marchitan – Cry
  13. DAYANA – Doina
  14. Bacho – Tata
  15. Lisa Volk – Dragostea Mea
  16. Emforia – Tipare
  17. Evghenii Avramov & ALenin Ivan – Foc la ghete
  18. Ilinca Siviroveanu – Running through the rain
  19. Curly – Respir liber
  20. Iulia Teleuca – Luna Mea
  21. Katy Rain – Dance & Cry
  22. Moniq Monua – Like I do
  23. August Black – You make me crazy
  24. Maxim Zavidia – Alo
  25. Nadejda Rotaru – Winter story
  26. Nikko – Falling in love
  27. Pavel Orlov – Can’t say goodbye
  28. Rodica Jabinschi – Dependentă
  29. Oliv Sky – Bad dream
  30. Sasha Bognibov – On the right path
  31. Satoshi – Viva, Moldova
  32. L-ERA – Friends
  33. Valleria – Valerian Steel (rai di ri di dam)
  34. Zeleno – No pain no gain
Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...