Peste 4300 de cetățeni români din R. Moldova au participat până acum la scrutinul parlamentar din România

Peste 4300 de cetățeni români din Republica Moldova s-au prezentat, până la ora 12.00, la secțiile de votare din stânga Prutului în cadrul alegerilor parlamentare. Românii sunt chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Camera Deputaților și în Senat. Procesul de votare pentru cetățenii aflați în afara granițelor, inclusiv cei din Republica Moldova, a început astăzi, 30 noiembrie și va dura până mâine, 1 decembrie.

Până la ora 12.00, Republica Moldova era pe primul loc la prezența la urne, cu un număr de peste 4300 de alegători. Pe locul al doilea se află Italia, urmată de Germania, Spania și Marea Britanie.  

Votarea a început la ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00. Cetățenii români din Republica Moldova au la dispoziție 59 de secții de votare unde își pot exprima opțiunea electorală. Pentru a participa la alegeri, ei au nevoie de un act de identitate românesc, pașaport sau carte de identitate, dar și de un act moldovenesc, prin care să confirme că locuiesc aici.

Aceștia vor primi două buletine de vot – unul pentru Camera Deputaților și altul pentru Senat, unde vor găsi numele candidaților înscriși în Circumscriția 43, arondată diasporei, care include și Republica Moldova.

Aceste alegeri sunt marcate de o competiție strânsă între principalele partide politice din România, inclusiv Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Salvați România (USR) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...