Peste 720 de mii de familii au beneficiat de compensații la încălzire în sezonul rece, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Peste 720 de mii de familii sau peste 1,5 milioane de persoane au primit compensații pentru cheltuielile la încălzire în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025. Datele au fost prezentate de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. El a adăugat că Guvernul a alocat în total 2,69 miliarde de lei pentru programul de compensații.

Potrivit bilanțului, au beneficiat de compensații peste 339.000 de gospodării care folosesc combustibil solid, peste 216.000 care se încălzesc cu gaz, circa 127.000 racordate la sistemul centralizat de termoficare și aproape 36.400 care utilizează energia electrică.

Potrivit ministrului Buzu, ultimele compensații la încălzire, cele pentru luna martie, sunt deja disponibile pentru cetățeni, iar valoarea medie a acestora este de 805 lei, în timp ce sprijinul acordat celor mai vulnerabile familii a ajuns la 1.200 sau chiar 1.400 de lei.

Pentru luna martie, Guvernul a cheltuit circa 578 de milioane de lei pentru a acoperi aceste compensații sub formă monetară.

„Pe întreg perioada noiembrie 2024 – martie 2025, compensația medie de care a beneficiat o familie în cadrul programului de suport a fost de 772 lei”, a precizat ministrul, citat de Moldova 1.

În acest an, pentru prima dată, compensațiile pentru energie au fost acordate sub formă monetară, direct fiecărei gospodării eligibile pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...