
În luna decembrie, polițiștii din Capitală au ridicat articole pirotehnice în valoare de 450 de mii de lei, care erau vândute ilegal în sectoarele Chișinăului. Loturile de petarde și artificii au fost depistate în cadrul mai multor razii.
Poliția precizează că toate persoanele vizate sunt cercetate conform prevederilor legale, iar articolele au fost retrase din circuitul comercial.
„Poliția continuă monitorizarea riguroasă a spațiilor comerciale și atenționează atât cetățenii, cât și agenții economici că distribuirea articolelor pirotehnice este permisă exclusiv entităților autorizate și doar în condițiile strict prevăzute de lege”, subliniază IGP.
Poliția atenționează că vor continua controalele și de Revelion și Crăciun pe stil vechi, pentru prevenirea incidentelor ce pot pune în pericol sănătatea și siguranța comunității.
IGP reamintește că transportarea, păstrarea și comercializarea produselor pirotehnice fără acte legale reprezintă o încălcare a legislației și atrage răspundere contravențională sau penală. Vânzarea ilegală a articolelor pirotehnice se sancționează cu amenzi între 1.500 și 3.000 de lei.