
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Chișinău, a ajuns la spital, chiar în noaptea de Revelion, după ce s-a rănit cu articole pirotehnice, potrivit NewTV. Incidentul a avut loc în sectorul Botanica, iar victima a suferit leziuni la nivelul feței, inclusiv la ochi.
Conform oamenilor legii, bărbatul a fost preluat de o ambulanţă și transportat de urgență pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, potrivit Poliției, în noaptea dintre ani, forțele de ordine au intervenit în peste 450 de cazuri pe întreg teritoriul țării. Oamenii legii reamintesc cetățenilor să respecte regulile de siguranță atunci când utilizează produse pirotehnice și subliniază că vor rămâne la datorie pentru protecția și siguranța tuturor.