
Partidul Liberal Democrat din Moldova dă în judecată Comisia Electorală Centrală pentru refuzul de a participa la scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Formațiunea susține că decizia CEC de a respinge includerea PLDM în lista partidelor cu drept de participare la alegeri nu a avut temei juridic.
„Formațiunea a invocat faptul că și-a îndeplinit integral și în termen obligațiile legale privind prezentarea actelor necesare la Agenția Servicii Publice (ASP), în interiorul perioadei stabilite prin circulara comună CEC–ASP (30 iunie – 15 iulie 2025). La 15 iulie 2025, ASP a confirmat respectarea termenului legal de depunere a actelor, fapt ce demonstrează că excluderea PLDM de către CEC se bazează pe o interpretare formalistă și excesivă, contrar legislației naționale, cât și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). PLDM a solicitat CEC examinarea de urgență a cererii în ședință publică, cu acces la toate materialele dosarului; reluarea procedurii administrative și adoptarea unei dispoziții adiționale prin care să fie inclus în lista partidelor cu drept de participare la alegerile parlamentare; precum și extinderea termenului de depunere și înregistrare a candidaților PLDM”, se arată într-un comunicat al PLDM.
Astfel, prin contestația depusă la la Curtea de Apel, PLDM cere instanței să oblige CEC să includă formațiunea în lista concurenților electorali pentru scrutinul din 28 septembrie și extinderea termenului de depunere a dosarelor, astfel încât PLDM să poată înregistra lista completă a candidaților săi.
Amintim că lista de candidați poate fi depusă la CEC până în data de 19 august.