Plecări masive peste hotare. Dinu Plîngău: 120 de mii de cetățeni au emigrat în ultimii doi ani

Guvernarea pune toate problemele din societate pe seama războiului din Ucraina, dar sunt domenii care stagnează și care nu au tangențe cu contextul regional. Opinia aparține liderului Platformei DA, Dinu Plîngău, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice la tema „Ce urme au lăsat „doi ani de pași hotărâți pe calea europeană?”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Plîngău, pe mai multe planuri, inclusiv legate de condiționalitățile UE, acțiunile guvernării lasă de dorit.

„Nu avem o strategie clară pe domeniul social, cu excepția compensațiilor oferite persoanelor fizice de pe urma crizelor suferite. Sunt multe întrebări la capitolul bunei guvernări. Din această cauză, percepția oamenilor nu se schimbă. Ca rezultat, în statisticile Biroului Național de Statistică vedem o emigrare masivă a populației. Peste 120 de mii de cetățeni, în ultimii doi ani, au emigrat. În paralel, au fost închise peste 36 de mii de locuri de muncă din sectorul real. Economia suferă, iar în lipsa unui răspuns adecvat la aceste crize, consecințele pentru populație vor fi dramatice”, a menționat președintele Platformei DA.

Dinu Plîngău s-a mai arătat indignat de faptul că guvernarea pune toate probleme pe seama războiului din Ucraina și a contextului regional.

„Cea mai mare obiecție a mea este că toate problemele sunt justificate de contextul regional și de război. Sunt domenii care nu au tangență cu războiul. De exemplu, situația din justiție. Aici ține de voința politică. Mesajul guvernării în campanie electorală era lupta cu corupția, curățarea justiției, iată la acest capitol sunt multe întrebări. În percepția publică, dar și din rapoartele experților străini, noi nu am avansat aproape deloc. Republica Moldova a suportat o rușine pe plan intern și extern din cauza numirii procurorului general, proces care a eșuat”, a mai spus politicianul.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...