Polițele medicale, cumpărate în acest an, vor fi valabile și în ianuarie 2025

Polițele de asigurare medicală, cumpărate de moldoveni pe parcursul acestui an, vor fi valabile și în luna ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Asigurări în Medicină, care susține că astfel vrea să evite situațiile când în luna ianuarie, din diferite motive obiective și birocratice, mulți pacienți ajungeau în spitale fără polițe. Astfel, persoanele care s-au asigurat în 2024 vor beneficia de asigurare până la 31 ianuarie 2025.

„Lucrul acesta s-a făcut pentru că erau multe cazuri când persoanele nu aveau posibilitate să se asigure la începutul lunii ianuarie și dacă nimereau în spital erau cu statut de neasigurați. Li se oferă posibilitatea timp de o lună ca fiecare persoană să își aducă în ordine actele și să facă achitările necesare. Anume în luna ianuarie persoanele să se asigure ca să nu existe un vid de asigurare”, a declarat directorul CNAM, Ion Dodon, citat de Moldova 1.

Prima de asigurare rămâne de 9%, iar suma fixă pentru 2025 este de 12636 lei, cu aceleași facilități pentru persoanele care vor procura polița medicală până la data de 31 martie.

Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2025 prevede atât venituri, cât şi cheltuieli de aproximativ 17,4 miliarde de lei. În comparaţie cu suma aprobată pentru 2024, este prognozată majorarea veniturilor și a cheltuielilor cu 12,8%.

Veniturile obținute din primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense achitate de angajați vor constitui peste 9 miliarde 590 de milioane de lei, cele din primele de asigurare în sumă fixă – peste 231 de milioane, transferurile din bugetul de stat în fondurile AOAM – peste 7 miliarde 328 de milioane de lei, alte venituri – mai mult de 241 de milioane de lei.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...