Poliția italiană a arestat un complice al presupusului ucigaș al tânărului moldovean Sergiu Țărnă. Noul suspect, implicat în răpirea victimei

O nouă arestare în cazul omorului din Veneția al tânărului moldovean de 25 de ani Sergiu Țărnă. Polițiștii și carabinierii italieni anunță că în 14 ianuarie l-au reținut pe Andrea Vescovo, considerat complice al polițistului local Riccardo Salvagno, deja arestat în acest dosar și acuzat de omorul tânărului. Procurorii susțin că cei doi ar fi acționat împreună atât la răpire, cât și la momentul crimei.

Potrivit ziarului Il Gazzettino, citat de rotalianul.com, Vescovo, cetățean italian în vârstă de 38 de ani, din localitatea Spinea, lângă Veneția, a fost găsit în locuința părinților săi. Conform anchetatorilor, Vescovo este indicat ca participant, alături de Salvagno, la uciderea lui Sergiu Țârnă, găsit mort în dimineața de 31 decembrie 2025 pe un teren agricol din zona Malcontenta.

Cadavrul a fost descoperit de un fotograf amator, care a dat imediat alarma. Victima prezenta o rană evidentă la cap produsă de o armă de foc, aspect confirmat ulterior de autopsie. Investigatorii afirmă că Vescovo ar fi fost implicat în răpirea tânărului, produsă în noaptea de 31 decembrie, în zona Venezia–Chirignago. La ieșirea dintr-un bar, Sergiu ar fi fost obligat să urce într-o mașină „cu forța” și sub amenințarea unui pistol.

Tot carabinierii susțin că, la scurt timp, acesta ar fi fost dus într-o zonă de câmp deschis, unde ar fi fost comisă crima. În plus, anchetatorii au reținut și un episod petrecut în seara de 30 decembrie: presupuşii autori ar fi făcut o verificare la fața locului, în zona rurală unde a fost găsit trupul, pentru a stabili dacă terenul era potrivit pentru a-l duce acolo pe tânăr.

Conform datelor din anchetă, Vescovo și Salvagno s-ar fi cunoscut într-un club de noapte din Preganziol, numit „New 1000 Lire”, însă nu este clar în ce context ar fi apărut ideea crimei.

Riccardo Salvagno invocă un presupus filmuleț compromițător, în care se afla în ipostaze indecente alături de o persoană transsexuală, despre care ar fi aflat de la mai multe persoane, deși spune că nu l-ar fi văzut personal.

El era convins că fișierul există, că circulă deja și că ar fi ajuns la Sergiu Țârnă; în acel scenariu, varianta ar fi fost fie o capcană, fie o „glumă” tratată atât de serios încât a dus, în final, la moartea tânărului moldovean. Avocatul lui Salvagno, Guido Galletti, a discutat cu acesta în penitenciarul din Montorio (Verona), înaintea următorului interogatoriu. În declarațiile sale, avocatul afirmă: „Salvagno nu a spus niciodată că a tras, iar intenția lui era doar să sperie victima.” Tot el susține că ideea filmulețului este susținută și de schimburi de mesaje între cei doi, fără referiri directe, dar cu trimiteri considerate sugestive.

Sursa mai precizează că înregistrarea ar fi fost realizată într-un spațiu privat care nu era locuința bărbatului de 40 de ani.

Apărarea anunță, de asemenea, că va solicita o expertiză psihiatrică. „Asistatul meu își dă seama treptat de cele întâmplate (…) și este foarte afectat”, a transmis avocatul, explicând că starea lui Salvagno din perioada anterioară faptei și lipsa de luciditate invocată inclusiv în timpul fugii ar putea fi folosite pentru a contesta premeditarea. În acest sens, apărarea arată că Salvagno ar fi plecat în străinătate fără bani și fără un plan, schimbându-și traseul chiar în timpul deplasării.

După formalitățile de procedură, Andrea Vescovo a fost dus în penitenciarul „Santa Maria Maggiore” din Veneția, la dispoziția autorității judiciare. Arestarea preventivă a fost motivată, potrivit documentelor menționate, de existența unui risc concret de repetare a unor fapte similare, evaluat în raport cu „personalitatea” suspectului, descrisă ca lipsită de frâne inhibitoare. În paralel, Salvagno rămâne în detenție, iar în perioada următoare sunt așteptate interogatoriul anunțat de apărare și demersul pentru expertiza psihiatrică.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...