Poliția monitorizează fiecare secție de votare, pentru a împiedica tentativele de cumpărare a voturilor

Câte un echipaj de poliție va fi prezent astăzi la fiecare secție de votare din țară pentru a monitoriza dacă se încearcă oferirea sau promisiunea de bani în schimbul unui vot. Potrivit IPN, oamenii legii vor să se asigure că schema de corupere electorală nu va fi pusă în aplicare și în cazul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, așa cum s-a întâmplat acum două săptămâni, în primul tur, când, concomitent, s-a desfășurat și referendumul constituțional.

Mai mult, în primul tur, unele persoane au confundat observatorii Promo-LEX cu cei care ar oferi bani pentru exprimarea unei opțiuni electorale specifice.

După închiderea secțiilor de votare pentru primul tur al alegerilor, președinta în exercițiu și candidata pentru cel de-al doilea mandat Maia Sandu a declarat că ținta fraudei electorale ar fi fost aproximativ 300 de mii de voturi.

În ultimele două săptămâni, au avut loc mai multe percheziții în dosarul de corupție electorală pe teritoriul Republicii Moldova. Sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că a desfășurat acțiuni de urmărire penală la Chișinău și Rîșcani, unde simpatizanți ai oligarhului fugar Ilan Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat. Mai multe persoane vizate au fost plasate în arest preventiv.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram