
Poliția Națională a fost dotată cu 90 de automobile noi, care au fost distribuite inspectoratelor de poliție din R. Moldova. 46 de automobile, în valoare de aproape un milion de euro, au fost oferite de Guvernul României, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de gestionare a situațiilor de ordine publică în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, pentru îmbunătățirea calității serviciilor de ordine publică și securitate comunitară.


Alte 44 de automobile, în valoare de 1.066.680 de mii euro, a fost oferită de Ministerul Federal de Externe al Germaniei, în cadrul Inițiativei „Enable & Enhance” pentru consolidarea capacităților subdiviziunilor teritoriale ale Poliției, cu un accent predominant pe subdiviziunile teritoriale situate de-a lungul liniei administrative de securitate.
„Asigurare unui nivel de siguranță crescut pentru cetățeni, dar și pentru angajații Poliției Naționale rămâne o prioritate a conducerii IGP, de aceea, dotarea polițiștilor reprezintă o continuare a activităților de înnoire și completare a echipamentului și tehnicii necesare muncii operative”, se arată într-un comunicat al IGP.