POLITICO: „Vacile imaginare” din Grecia. Fermierii ar fi primit subvenții UE pentru zeci de mii de animale inexistente

Fermierii greci au solicitat și primit în 2024 subvenții europene pentru zeci de mii de animale în plus față de efectivele care pot fi justificate prin statisticile oficiale ale țării, potrivit unei analize POLITICO. Diferențele riscă să extindă scandalul privind fraudele cu fonduri agricole ale UE care afectează deja Grecia.

Analiza compară datele Ministerului Agriculturii de la Atena privind subvențiile acordate cu statisticile ELSTAT, agenția națională de statistică, și constată discrepanțe importante în cazul bovinelor.

În 2024, autoritățile grecești au plătit subvenții europene pentru aproximativ 260.000 de vaci aflate în lactație. Cum, în general, o vacă produce aproximativ un vițel pe an, efectivul național ar fi trebuit să crească semnificativ.

În același an, aproximativ 70.000 de bovine au fost sacrificate pentru carne, categorie pentru care sunt acordate, de asemenea, subvenții. Crescătorii consultați de POLITICO estimează că aproximativ 20% din efectiv dispare anual din cauza vârstei, bolilor sau scăderii productivității.

Pornind de la un efectiv de circa 600.000 de bovine în 2024, calculele indică faptul că numărul total al animalelor ar fi trebuit să crească cu aproximativ 70.000.

Statisticile oficiale arată însă contrariul. Efectivul de bovine al Greciei a scăzut de la aproximativ 640.000 de animale în 2023 la 600.000 în 2024 și la circa 520.000 în 2025.

„Nu există o supraveghere și nu putem avea o cifră exactă pentru că nu există date precise”, a declarat Nikos Dimopoulos, președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Kavala.

Potrivit acestuia, autoritățile efectuează în principal controale prin sondaj sau după primirea unor sesizări.

Discrepanțe și mai mari apar în cazul oilor și caprelor. ELSTAT a raportat aproximativ 8,8 milioane de animale în 2025, în timp ce Sistemul Integrat de Informații Veterinare al statului grec înregistra aproximativ 15,7 milioane.

Oficiali ai Ministerului Agriculturii au declarat pentru POLITICO, sub protecția anonimatului, că instituția nu gestionează direct registrele animalelor și se bazează pe datele furnizate de autoritățile locale. Experții avertizează că Grecia nu dispune în prezent de un registru suficient de sigur și fiabil pe baza căruia să fie calculate toate subvențiile pentru animale.

Cazul a ajuns și în atenția Parchetului European (EPPO). Formațiunea Elas, înființată recent de fostul premier Alexis Tsipras, precum și mai multe asociații agricole au transmis sesizări privind diferențele dintre efectivele declarate și subvențiile acordate.

EPPO investighează deja zeci de cazuri privind persoane suspectate că au primit fonduri agricole europene pentru pășuni pe care nu le dețineau sau nu le închiriaseră ori pentru activități agricole pe care nu le-ar fi desfășurat.

În iulie, Parchetul European a anunțat inculparea a 22 de persoane, printre care patru parlamentari ai partidului de guvernământ Noua Democrație, într-o anchetă privind fraude cu subvenții agricole. Cei patru resping acuzațiile.

Unul dintre dosare vizează presupuse subvenții acordate unui crescător pentru mai multe vaci decât ar fi deținut în realitate. Potrivit documentelor consultate de POLITICO, un medic veterinar ar fi modificat numărul animalelor în baza oficială de date, ceea ce ar fi permis majorarea subvenției.

În urma scandalului, guvernul de la Atena a promis înăsprirea controalelor. Printre măsuri se numără introducerea unui sistem electronic de identificare a oilor și caprelor, care va fi testat inițial în fermele mari.

Comisia Europeană a transmis că va continua să colaboreze cu Grecia pentru îmbunătățirea gestionării subvențiilor agricole europene. Comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, a declarat că au fost înregistrate progrese, dar că „mai sunt lucruri de făcut”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...