Polonia a invocat „articolul 4” al Tratatului NATO, care solicită o reuniune de urgență a statelor membre

Polonia a decis să inițieze consultări urgente cu partenerii din NATO, ca urmare a intrării pe teritoriul său a mai multor drone rusești, pe care avioanele poloneze au fost nevoite să le doboare. Premierul polonez Donald Tusk a apreciat solidaritatea aliaților, dar a subliniat că „vorbele nu sunt suficiente” și că Varșovia va solicita „un sprijin mult mai consistent” din partea NATO.

Potrivit declarațiilor sale, Polonia a înregistrat noaptea trecută 19 drone pe teritoriul său, majoritatea venind dinspre Belarus. Dintre acestea, autoritățile poloneze au doborât „3 sau 4 drone”.

În acest context, Tusk a precizat că Polonia va invoca articolul 4 al Tratatului NATO, care prevede consultări oficiale între statele membre atunci când este percepută o amenințare asupra integrității teritoriale, independenței politice sau securității oricărei țări membre. De la înființarea NATO în 1949, articolul 4 a fost folosit doar de șapte ori, ultima dată în 2022, după atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Deocamdată, NATO nu consideră că incursiunea dronelor rusești constituie un atac deliberat, deși indicii inițiale sugerau o pătrundere intenționată de 6–10 drone.

„A fost pentru prima dată când avioanele NATO au angajat potențiale amenințări în spațiul aerian al unui aliat”, a declarat sursa, adăugând că sistemele de apărare aeriană Patriot din regiune au detectat dronele cu radarele, dar nu au intervenit împotriva lor”, a declarat o sursă NATO pentru Reuters.

Operațiunea de noapte a implicat avioane F-16 poloneze, F-35 olandeze, aeronave de supraveghere AWACS italiene și avioane de realimentare în zbor operate în comun de NATO. Ca măsură de precauție, Polonia a mobilizat tehnică militară la granița cu Belarus, iar televiziunea de stat a difuzat imagini cu coloane de tancuri și vehicule militare deplasându-se spre frontieră.


Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...