Polonia preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în 2025

Polonia a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene din 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025), într-un context geopolitic complex. Printre principalele priorități se numără securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina și consolidarea economiei UE. Polonia succede mandatul Ungariei, care a facilitat aderarea completă a României și Bulgariei în Spațiul Schengen.

Evenimentul de deschidere oficială a președinției poloneze va avea loc pe 3 ianuarie 2025, la Opera Națională Poloneză din Varșovia, potrivit site-ului oficial al președinției poloneze, citat de Agerpres.

Într-o perioadă marcată de conflicte și tensiuni între state, precum și de atacuri indirecte care amenință democrația și securitatea cetățenilor, prioritățile Poloniei la președinția Consiliului UE vor viza securitatea Europei în șapte domenii esențiale: apărare și securitate, protecția cetățenilor și granițelor, rezistența la influențe externe și dezinformare, siguranța afacerilor, tranziția energetică, agricultură puternică și securitatea sănătății.

La 13 decembrie 2024, ministrul de externe polonez a anunțat că sprijinirea Ucrainei, menținerea politicii față de Rusia și Belarus și întărirea securității UE vor fi priorități majore ale mandatului.

Începând cu 1 ianuarie 2025, Polonia va face parte din „trioul” Polonia-Danemarca-Cipru, care va coordona activitățile Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de 18 luni. Pe 17 decembrie 2024, Consiliul UE a aprobat programul acestui trio, care va lucra în contextul presiunilor geopolitice și al crizei din Orientul Mijlociu, influențând politicile Uniunii Europene.

Programul președinției Poloniei se bazează pe trei piloni principali: o Europă puternică și sigură, o Europă prosperă și competitivă și o Europă liberă și democratică. Aceste obiective vor include creșterea investițiilor în apărare, promovarea unei economii competitive și durabile, precum și protejarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, cum ar fi demnitatea umană și libertatea.

Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, care are loc la fiecare șase luni, va permite Poloniei să conducă reuniunile Consiliului și să stabilească agenda principală a Uniunii pentru această perioadă. De asemenea, va reprezenta Consiliul în relațiile cu celelalte instituții europene.

Premierul polonez, Donald Tusk, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova, în luna septembrie, a dat asigurări că ă Polonia va lucra activ pentru a susține aderarea Moldovei la UE și va aborda această chestiune cu prioritate în timpul președinției UE.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...