Pompierii IGSU au plecat în Grecia la lichidarea incendiilor de pădure. Salvatorii vor face parte dintr-un efectiv internațional de 500 de pompieri

Un efectiv de pompieri din R. Moldova a pornit spre Grecia pentru a participa la operațiunile de lichidare a incendiilor de pădure. Ceremonia de detașare a avut loc în această seară, acolo unde a participat șeful statului, Maia Sandu, conducerea IGSU și ministrul de Interne, Adrian Efros. Evenimentul a avut loc la Direcția generală căutare-salvare nr. 1 din mun. Chișinău.  

Pompierii IGSU vor participa în Programul European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure în Grecia cot la cot cu alte echipe de intervenție din alte 10 state. Este vorba de România, Bulgaria, Malta, Polonia, Slovacia, Italia, Slovenia, Austria, Franța și Spania. Efectivul total va fi de peste 500 de pompieri.

Salvatorii moldoveni vor fi dislocați în misiunile din zona orașului Nea Makri, aflat la est de Atena. Programul este organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și finanțat de UE. O parte din cheltuieli va fi suportată și de R. Moldova.

Și vara trecută, o echipă formată din 56 de pompieri s-au aflat mai multe zile în zonele afectate de incendii de pădure din Grecia.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...