Portavionul american USS Truman „a pierdut” un avion F-18, în timp ce evita un atac al rebelilor Houthi. Pagubă de 60 de milioane de dolari

Un avion de vânătoare al Marinei SUA a căzut peste bord luni, după ce portavionul USS Harry S. Truman a manevrat brusc pentru a evita focul tras de houthiți. Avionul de 60 de milioane de dolari era folosit în cadrul campaniei militare de câteva săptămâni împotriva luptătorilor houthi din Yemen, care de doi ani atacă nave comerciale și militare în zona de tranzit maritim.

Un comunicat al US Navy confirmă faptul că avionul F/A-18 Super Hornet era tractat către hangar, când echipajul a pierdut controlul dispozitivului de tractare, iar acesta s-a prăbușit în mare, cu tot cu aeronavă.

Potrivit CNN, care citează mai mulți oficiali americani, incidentul s-a produs luni, în timpul unui atac cu drone și rachete al rebelilor houthi, din cauza unei manevre bruște de întoarcere pe care portavionul a făcut-o pentru a evita atacul. Marina susține că un singur militar a fost ușor rănit.

Rebelii au confirmat ieri că au lansat un atac cu drone și rachete asupra portavionului Harry S. Truman. În ciuda dimensiunilor sale (are 40 de mii de tone și peste 300 de metri) nava este capabilă de manevre rapide, fiind propulsată cu 55 km/h de cele două reactoare nucleare ale sale.  

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...