„Poșta Moldovei” scumpește serviciile. Unele vor costa chiar cu 100% mai mult decât până acum

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) a aprobat tarife noi la utilizarea reţelei poştale publice a Î.S. „Poșta Moldovei”. Unele servicii vor costa cu 100% mai mult, potrivit documentului aprobat de ANRCETI, citat de NewTV.

Astfel, dacă până în prezent pentru colectarea scrisorilor, cărților poștale, imprimate simple, se achita între 0,65 de bani până la 5,75 lei, în funcție de gramaj, noile tarife variază între 1,35 lei și 6,35 lei.

Colectarea pachetelor mici anterior costa între 4 lei și 8,30, în funcție de gramaj, după aprobarea noilor tarife va fi până la 11,20 lei.

A crescut și tariful fix pentru colet – de la 9 lei pentru colectare până la 17 lei. Distribuirea anterior costa 8 lei, iar acum va fi 10 lei.

ANRCETI explică această majorare prin faptul că tarifele respective au fost calculate în conformitate cu Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciile din sfera serviciului poștal universal, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 29.09.2016, ținându-se cont de costurile totale repartizate pe fiecare element de rețea (colectare, sortare, transport și distribuire) și pe fiecare categorie de servicii și trepte de greutate.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...