Postul vamal Leova-Bumbăta a primit șase birouri mobile pentru efectuarea controlului la frontieră, din partea guvernului american

Șase birouri mobile, donate de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), au ajuns în dotarea Serviciului Vamal, pentru a fi utilizate la postul Leova-Bumbăta, de la granița cu România. Noul punct de control, creat în comun de guvernele de la Chișinău și București, este deschis circulației internaționale din data de 25 mai 2023.

La la ceremonia de transmitere a șase birouri mobile au participat premierul Dorin Recean, șeful adjunct al Misiunii Ambasadei SUA la Chișinău, Laura Hruby, șeful Serviciului Vamal, Igor Talmazan, și șeful poliției de frontieră, Rosian Vasiloi.

„Statele Unite susțin ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova și vor continua să o facă în viitor. Acest punct de trecere a frontierei creează noi oportunități economice, facilitează comerțul atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România, dar și aduce Moldova mai aproape de Uniunea Europeană”, a declarat reprezentanta Ambasadei SUA.

Birourile mobile sunt izolate fonic și termic, au iluminare interioară performantă și sistem de electrificare care permite racordarea simplă la rețea. Interiorul este amenajat cu patru posturi de lucru în format de ghișeu, complet mobilate și dotate cu echipamentele necesare, cum ar fi calculatoare, imprimante, safeuri, dar și aparate de aer condiționat și frigidere.

Punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta deservește aproximativ 800 de mii de cetățeni din mai multe raioane învecinate, inclusiv Leova, Cantemir, Hâncești, Cimișlia, U.T. Găgăuzia, Basarabeasca, Căușeni, Ialoveni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, fiind o nouă cale de acces spre România și spațiul UE.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram