
Creștinii de stil nou sărbătoresc astăzi Nașterea Maicii Domnului, numită în popor și Sfânta Maria Mică, unul dintre cele 12 mari praznice împărătești și prima sărbătoare cu cruce roșie din anul bisericesc, care a început în 1 septembrie. Această zi marchează Nașterea Fecioarei Maria, cea care avea să-L nască pe Hristos Mântuitorul și să devină astfel Împărăteasa Cerurilor, cea mai aleasă dintre femei și simbolul mamei desăvârșite.
Potrivit învățăturii creștine, sfinții părinți Ioachim și Ana, oameni drepți și credincioși, au trăit mult timp în lipsa binecuvântării de a avea copii. Într-o vreme când lipsa de urmași era considerată rușine și semn al părăsirii de către Dumnezeu, cei doi au fost respinși și chiar umiliți la Templu.
În durerea lor, s-au retras fiecare la rugăciune, Ioachim pe munte, iar Ana acasă. Atunci, Îngerul Gavriil le-a vestit că vor avea o fiică dăruită de Dumnezeu, care va deveni „Vas ales al Duhului Sfânt”. Astfel, pe 8 septembrie, s-a născut Maria, pruncul făgăduit, crescută în curăție și închinată Domnului de la vârsta de trei ani, când a fost dusă la Templu.
Nașterea Maicii Domnului este văzută de Biserică drept începutul împlinirii planului de mântuire. Venirea pe lume a Mariei deschide drumul întrupării Fiului lui Dumnezeu, de aceea, sărbătoarea este percepută ca un praznic al bucuriei, al speranței și al binecuvântării.
La o zi după praznic, pe 9 septembrie, Biserica îi pomenește pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, amintind prin exemplul lor că răbdarea, rugăciunea și credința dau rod chiar și atunci când totul pare pierdut.
Nașterea Maicii Domnului este sărbătoarea luminii care răsare din umbra disperării. Este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea celor smeriți, dovada că în tăcere și răbdare se naște binecuvântarea. Pentru credincioși, această zi este chemare la încredere și la nădejde. Așa cum Ioachim și Ana au primit darul pruncului atunci când părea imposibil, tot astfel fiecare suflet este chemat să creadă că din lacrimile rugăciunii se pot naște începuturi noi.