Precizările Ministerului de Externe cu privire la accidentul rutier produs în județul Brăila, România

Ministerul de Externe a venit cu detalii în legătură cu accidentul grav, produs în această dimineață, în județul Brăila din România. Potrivit informațiilor oferite de Ambasada Republicii Moldova la București, în autocar se aflau 70 de pasageri, care se îndreptau spre Bulgaria, la mare.

„La ora 00:40 a fost activat Planul roșu de intervenţie, la fața locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi și Ialomiţa, dar şi două autovehicule pentru transport de victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi”, se arată în comunicatul MAEIE.

Potrivit Ministerului de Externe, în urma accidentului 19 persoane au avut de suferit. Este vorba despre 18 adulți și o minoră. În momentul de față, șase persoane sunt internate la Spitalul Județean din Brăila, inclusiv o fată de 11 ani, trei persoane sunt internate la Spitalul Județean din Galați, iar doi pasageri sunt supuși investigațiilor medicale. Persoanele rănite sunt în stare satisfăcătoare, anunță MAEIE.

„Ceilalți pasageri au fost cazați la Căminul Cultural din Bărăganu, localitatea unde a avut loc accidentul. Acestora li s-a oferit apă și mâncare. Compania de transport urmează să pună la dispoziție alt mijloc de transport, care să preia pasagerii”, mai precizează autoritățile de la Chișinău.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram