
După îndemnul către cetățenii români din R. Moldova de a participa la alegerea președintelui României, premierul Dorin Recean a participat și el, în această dimineață, la votare. Recean a declarat recent că cetățenii români din R. Moldova trebuie să meargă la votare, pentru că „România întotdeauna ne-a ajutat și a intervenit în cele mai dificile momente”
„Vreau să invit toți cetățenii români din Republica Moldova să meargă neapărat să-și exercite dreptul de vot. România este un partener foarte important pentru Republica Moldova. România întotdeauna ne-a ajutat și a intervenit în cele mai dificile momente. Cred că avem obligația cetățenească să participăm la aceste alegeri. Am spus același lucru și atunci când trebuia să mergem la vot pentru europarlamentare. Trebuie să fim cetățeni responsabili și să mergem la vot”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Pentru alegerile președintelui României, în Republica Moldova sunt deschise 59 de secții de votare. Aceleași secții de votare vor fi deschise și pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, din 1 decembrie.