Premierul Poloniei pune sub semnul întrebării „loialitatea” SUA față de apărarea Europei: „Rusia ar putea ataca în câteva luni”

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a ridicat semne de întrebare privind angajamentul Statelor Unite față de apărarea Europei, în cadrul NATO, avertizând că Rusia ar putea ataca un stat aliat „în câteva luni”.

Într-un interviu acordat publicației Financial Times, Tusk a declarat că „cea mai importantă întrebare este dacă Statele Unite sunt pregătite să fie la fel de loiale precum este prevăzut în tratatele NATO”, subliniind îngrijorările tot mai mari din Europa privind garanțiile de securitate.

Liderul de la Varșovia a precizat că nu pune la îndoială articolul 5 al NATO privind apărarea colectivă, dar a insistat că aceste garanții trebuie să devină „practice, nu doar pe hârtie”.

„Este ceva cu adevărat serios. Vorbesc despre perspective pe termen scurt, mai degrabă de luni decât de ani”, a spus Tusk, referindu-se la un potențial atac rusesc.

„Pentru noi, este foarte important să știm că toată lumea va trata obligațiile NATO la fel de serios ca Polonia”, a spus Tusk.

Premierul polonez a dat ca exemplu un incident de anul trecut, când aproximativ 20 de drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei, iar reacția unor aliați a fost, potrivit lui, insuficientă.

„Pentru unii dintre colegii noștri, a fost mult mai ușor să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic”, a spus el. „De aceea vreau să fiu sigur că, dacă s-ar întâmpla ceva,… Rusia știe că reacția va fi dură și fără echivoc.”

Declarațiile vin pe fondul incertitudinilor generate de pozițiile fluctuante ale președintelui american Donald Trump față de NATO și de posibila retragere a SUA din alianță.

În acest context, Tusk a îndemnat Uniunea Europeană să-și consolideze propriul mecanism de apărare reciprocă, prevăzut de articolul 42.7 din tratatul UE, pentru a deveni „o alianță reală” capabilă să protejeze continentul.

Polonia este unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de apărare din NATO, alocând aproximativ 5% din PIB, și rămâne unul dintre cei mai vocali susținători ai cooperării transatlantice.

Potrivit premierului, Europa trebuie să-și întărească capacitățile militare și cooperarea în domeniul apărării, inclusiv mobilitatea trupelor și infrastructura comună, pentru a răspunde eficient unei eventuale agresiuni.

„Paradoxal, dacă există aspecte pozitive ale războiului din Ucraina, acesta este unul dintre ele: Europa este din ce în ce mai conștientă că vom fi împreună în aspectele militare [și] de apărare”, a spus Tusk.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...