
Reacție la nivel înalt, după ce două dintre gimnastele României, prezente la Olimpiada de la Paris, ar fi fost nedreptățite de arbitri. Marți, la prânz, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că nu va participa la ceremonia de închidere a competiției, după ce sportivele noastre ar fi fost tratate într-un mod „dezonorant”.
Potrivit anunțului făcut pe pagina de Facebook, premierul român consideră inacceptabilă retragerea unei medalii obținute prin muncă cinstită, mai ales că decizia, luată pe baza unei contestații, este o măsură pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg.
„Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil!
Este inadmisibil ca, într-o competiție de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înțelegerea și excelența, o copilă care își câștigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de un rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile și să accept cu seninătate că așa ceva este perfect normal!
Iar faptul că sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca și noi românii, efectiv șocați de această scenă teribilă, arată că undeva, în sistemul de organizare a acestei competiții, ceva este în neregulă.
Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certam cu ei fără a avea mari șanse de câștig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea!
Sabrina și Ana Maria, aveți alături o întreagă națiune pentru care munca și lacrimile voastre sunt mai de preț decât orice medalie, indiferent din ce metal prețios ar fi! Și vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce privește premiile, ca pe niște medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteți pentru noi toți!”, a transmit Marcel Ciolacu.
România a fost pe punctul de a obține o nouă medalie de bronz la gimnastică, după o pauză de 12 ani. Ana Maria Bărbosu a ocupat temporar locul trei, însă contestația înaintată de gimnasta Jordan Chiles a schimbat clasamentul, plasând-o pe sportiva din SUA pe ultima treaptă a podiumului.
În plus, gimnasta Sabrina Voinea a încheiat pe locul cinci în finala de la sol la Jocurile Olimpice din 2024, într-o competiție plină de controverse. Mama ei, antrenoarea Camelia Voinea, a avut o reacție dură față de rezultatele finale și a anunțat retragerea fiicei sale din gimnastică.