
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că milioane de iranieni sunt pregătiți să-și sacrifice viața pentru apărarea țării, în contextul în care se apropie termenul-limită impus de liderul american Donald Trump privind redeschiderea Strâmtoarea Ormuz.
„Peste 14 milioane de iranieni și-au declarat disponibilitatea de a-și sacrifica viața pentru apărarea Iranului. Și eu am fost, sunt și voi fi pregătit pentru acest sacrificiu”, a transmis Pezeshkian într-un mesaj publicat pe rețeaua X.
Declarațiile vin pe fondul intensificării retoricii la Teheran. Ministrul adjunct al Sportului, Alireza Rahimi, a făcut apel la populație – inclusiv tineri, sportivi și artiști – să formeze „lanțuri umane” în jurul centralelor electrice, pentru a descuraja eventuale lovituri aeriene.
Acesta a invitat cetățenii să se adune în apropierea infrastructurii energetice, pe care a descris-o drept „bogăția și patrimoniul nostru”, relatează The Times of Israel.
Apelurile de mobilizare vin ca reacție la ultimatumul stabilit de Washington. Trump a cerut Iranului să accepte un acord și să redeschidă circulația prin Strâmtoarea Ormuz până marți, ora 20:00 (ora Washingtonului).
Președintele american a avertizat că, în caz contrar, SUA vor lansa o campanie masivă de bombardamente asupra infrastructurii energetice și de transport a Iranului.
„Întreaga țară ar putea fi eliminată într-o singură noapte”, a declarat Trump, adăugând că obiectivele vizate ar include toate centralele electrice și podurile.