
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite timp de o săptămână, începând cu luni, 2 decembrie, și până în 9 decembrie. Șeful legislativului se va întâlni cu senatori și congresmeni americani, dar și va mai avea întrevederi cu Samantha Power, administratoarea USAID/Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională, și cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine F. Marshall.
Agenda vizitei mai include discuții cu experți ai Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale și ai Institutului Republican Internațional.
Președintele Parlamentului urmează să se întâlnească și cu reprezentanții diasporei, cei care locuiesc, muncesc sau învață în SUA, dar și cu reprezentanți ai comunității oamenilor de afaceri moldoveni. De asemenea, Igor Grosu va vizita și o școală cu predare în limba română din Chicago.
Republica Moldova și Statele Unite au construit un parteneriat bilateral strategic de mai bine de 30 de ani.