
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, cere guvernului explicații după apariția în presă a informațiilor potrivit cărora casa din satul Wyryki, avariată în timpul incursiunii unor drone rusești, ar fi fost lovită nu de aparatele rusești, ci de o rachetă poloneză lansată de un F-16, care încerca să intercepteze o dronă, dar ar fi suferit o defecțiune.
Inițial, guvernul de la Varșovia a folosit incidentul ca dovadă a agresiunii rusești într-o sesiune a Consiliului de Securitate al ONU din 12 septembrie, unde ministrul adjunct de externe Marcin Bosacki a prezentat imagini cu locuința distrusă. Dezvăluirile presei au provocat tensiuni la vârful statului, relatează Brussels Signal.
Cancelaria președintelui Karol Nawrocki a emis ieri o declarație prin care protestează față de faptul că șeful statului nu a fost informat complet cu privire la incidentul din satul Wyryki și acuză guvernul de disimularea informațiilor.
„Președintele solicită guvernului o explicație privind ce s-a întâmplat în Wyryki. Guvernul are toate mijloacele necesare pentru a clarifica rapid situația. Nu putem tolera ca informațiile să fie ascunse. În contextul dezinformării și al războiului hibrid, cetățenii polonezi trebuie să primească informații corecte și verificate”, subliniază cancelaria.
Guvernul insistă că responsabilitatea finală aparține Rusiei, pentru provocarea creată prin trimiterea a 19 drone în spațiul aerian polonez. Premierul Donald Tusk a declarat că după finalizarea anchetei toate informațiile vor fi comunicate președintelui și opiniei publice, subliniind că militarii nu sunt de vină.
„Întreaga responsabilitate pentru pierderile rezultate în urma provocării rusești care a implicat trimiterea a 19 drone militare în Polonia revine Rusiei – indiferent dacă pagubele au fost cauzate de drone sau de rachetele care le-au interceptat”, a scris ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Marcin Bosacki, într-o postare pe X.
Opoziția acuză însă guvernul de lipsă de transparență și de faptul că l-a expus pe Bosacki la ONU cu informații inexacte. Fostul premier PiS, Mateusz Morawiecki, a acuzat executivul condus de Donald Tusk de lipsă de onestitate.
„Când dronele rusești au survolat Polonia, am înțeles că unitatea este esențială în fața agresiunii externe. Astăzi însă, această unitate și încredere sunt sfâșiate de minciuni. Guvernul nu l-a indus în eroare doar pe președintele Nawrocki, ci și pe toți polonezii. Aceasta nu este doar o dovadă de incompetență, ci pune în pericol securitatea Poloniei. Ce alte informații ni se mai ascund?”, a declarat Morawiecki.
Mai mulți lideri ai opoziției au vorbit despre o „pierdere de încredere publică” și o „alimentare a propagandei rusești”.
„Nu soldații, ci guvernul l-au trimis pe viceministrul Bosacki să ridiculizeze Polonia la ONU. Nu soldații, ci guvernul, dețineau concluziile procurorului cu privire la cele întâmplate în Wyryki. Nu soldații, ci guvernul, au fost cei care au ascuns adevărul de președinte și de Biroul de Securitate Națională”, a subliniat Mariusz Blaszczak, liderul grupului parlamentar PiS.
Deputatul Jan Dziedziczak a vorbit chiar despre „un dezastru diplomatic”.
„Cele mai importante informații au fost cenzurate de la Comandantul Suprem al Forțelor Armate. A fost o harababură sau rea-credință? Încă nu știm”, a declarat Dziedziczak.
Vicepremierul și ministrul Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a respins acuzațiile, afirmând că toate instituțiile, inclusiv Biroul Național de Securitate (BNN), au fost informate. BBN a negat însă această versiune, precizând că președintele Nawrocki nu a primit raportul complet înainte de apariția informațiilor în presa poloneză.
„Până la publicarea informațiilor despre incidentul din Wyryki de către cotidianul Rzeczpospolita, nici președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, nici Biroul Național de Securitate (BBN) nu primiseră un raport cu privire la starea reală a lucrurilor în acest caz”, a relatat Biroul Național de Securitate (BBN).
Întrebat într-o conferință de presă la Paris dacă este ținut la curent cu circumstanțele avarierii casei din satul Wyryki, președintele Karol Nawrocki a declarat că primește informații prin intermediul consilierilor săi.
„Trebuie să recunosc că sunt îngrijorat, pentru că nici eu, nici Biroul de Securitate Națională nu știm, în acest moment, care este adevărul. Nu ne bazăm exclusiv pe materialul apărut în Rzeczpospolita, dar pot confirma că nici președintele Poloniei, nici BBN nu au primit informații oficiale despre această chestiune”, a spus Nawrocki, citat de Bankier.pl.
El a adăugat că, imediat după revenirea la Varșovia, așteaptă explicații complete din partea prim-ministrului și a guvernului.
Joi, șeful Biroului de Politici Internaționale al președintelui polonez, Marcin Przydacz urmează să se întâlnească cu Marcin Bosacki pentru a discuta incidentul și implicațiile diplomatice.
Incidentul din 10 septembrie a fost prima dată când avioane NATO au deschis focul împotriva dronelor rusești în timpul războiului din Ucraina. Patru dintre cele 19 drone intrate în spațiul aerian polonez au fost doborâte. Drone întregi sau fragmente au fost găsite în diverse locații din estul Poloniei. Majoritatea celor 17 drone recuperate erau așa-numite „momeli” care nu au provocat pagube.