
Preşedintele turc Recep Erdogan a criticat în termeni duri concursul de cântece Eurovision, acuzând evenimentul că ar încuraja „neutralizarea genului” și că nu mai poți întâlni o „persoană normală” la astfel de evenimente, relatează agenția Associated Press, citată de News.ro.
Într-un discurs rostit după o şedinţă de cabinet ce a avut loc luni, Erdogan a descris participanţii la concurs drept „cai troieni ai corupţiei sociale” şi a afirmat că guvernul său a avut dreptate să ţină Turcia în afara competiţiei pop paneuropene încă din 2012.
„La astfel de evenimente, a devenit imposibil să întâlneşti o persoană normală”, a declarat președintele turc. Înţelegem mai bine că am luat decizia corectă prin faptul că am ţinut Turcia în afara acestei competiţii ruşinoase în ultimii 12 ani”, a spus el.
Elveția a câștigat concursul Eurovision din acest an. Trofeul a fost obținut de un tânăr care nu poate decide dacă este bărbat sau femeie. Interpretul Nemo a câștigat concursul cu piesa „The Code”, un cântec de propagandă homosexuală, în care interpretul cântă despre cum este să fii non-binar, adică nici bărbat, nici femeie.