Prețul carburanților crește continuu. În trei săptămâni, motorina s-a scumpit cu peste un leu și 50 de bani per litru 

La trei săptămâni după ce Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni împotriva companiilor ruse Rosneft și Lukoil, prețul benzinei a crescut cu circa 70 de bani și a urcat la 23,22 lei per litru, iar motorina s-a scumpit cu 1,63 lei și a ajuns să coste 20,92 lei. 

Potrivit ANRE, prețurile au crescut din cauza faptului că R. Moldova este dependentă în proporție de 100% de importurile din afară. În cazul motorinei, majorarea înregistrată este mai semnificativă, evoluție determinată în mare parte de cererea ridicată de motorină pe piața europeană.

„În regiunea comercială din care face parte Republica Moldova toată atenția se îndreaptă către soarta activelor Lukoil, care are o prezență substanțială în segmentul rețelelor stațiilor de alimentare, deținând în același timp și două rafinării importante în Bulgaria și România. ANRE analizează zilnic informațiile referitoare la aceste active și evoluțiile stocurilor de combustibil importate. Totuși, lipsa unor decizii finale privind soluțiile adoptate în statele din vecinătate generează în continuare o incertitudine care amplifică temerile traderilor de produse petroliere, fapt reflectat în nivelul cotațiilor Platts, indicatorul de referință utilizat de ANRE la stabilirea prețurilor finale pentru consumatorii din Republica Moldova”, potrivit unui comunicat al ANRE.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...