
Prețurile gazelor naturale în Europa au atins miercuri cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2023, în timp ce petrolul Brent a urcat temporar peste 97 de dolari pe baril. Creșterile vin pe fondul reluării ostilităților dintre Statele Unite și Iran și al temerilor că tensiunile ar putea degenera din nou într-un conflict de amploare, relatează Financial Times.
Cotația gazelor naturale la hub-ul european TTF din Țările de Jos a depășit pragul de 75 de euro/MWh pentru prima dată de la începutul actualului conflict, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii aproximativ trei ani.
În același timp, petrolul Brent, referința internațională pentru piața petrolieră, s-a apreciat cu până la 2,5%, depășind temporar 97 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni. Ulterior, avansul s-a temperat, iar Brent se tranzacționa la aproximativ 95 de dolari pe baril la Londra.
Creșterile au venit după un nou val de lovituri lansate marți de Statele Unite împotriva Iranului, al doilea din ultimele zile. Acțiunile au amplificat temerile investitorilor privind o nouă escaladare între Washington și Teheran, după o perioadă de relativ calm în luna august.
„Percepția că acest conflict se va încheia până la Crăciun dispare rapid”, a declarat Mike Bell, șeful strategiei de piață la RBC BlueBay Asset Management, potrivit Financial Times.
În opinia sa, această schimbare de perspectivă este unul dintre factorii care determină actualele mișcări de pe piețe.
Un element central al tensiunilor îl reprezintă Strâmtoarea Ormuz, rută maritimă strategică pentru aprovizionarea mondială cu petrol, asupra căreia Washingtonul și Teheranul încearcă să-și consolideze controlul.
Scumpirea petrolului și a gazelor a provocat noi turbulențe pe piețele globale de obligațiuni și acțiuni, investitorii temându-se că energia mai scumpă ar putea menține inflația la niveluri ridicate pentru o perioadă mai lungă.
Randamentul titlurilor de stat americane pe zece ani a urcat miercuri dimineață la 4,81%, cel mai ridicat nivel din 2023. În Germania, randamentul obligațiunilor guvernamentale pe zece ani a ajuns la 3,37%, menținând costurile de împrumut ale țării la cele mai ridicate niveluri din 2011.
În Regatul Unit, costurile de finanțare au atins pentru a doua zi consecutiv un maxim al perioadei de după criza financiară din 2008, randamentul obligațiunilor pe zece ani urcând la 5,26%.
Presiunea este deosebit de puternică asupra piețelor europene, în condițiile în care inflația din zona euro a accelerat în august la 3,3%, iar prețurile energiei au înregistrat o creștere anuală de 14,3%.
Mohit Kumar, economist-șef pentru Europa la Jefferies, a declarat că firma își reduce expunerea la activele mai riscante în urma scumpirii petrolului. Potrivit acestuia, randamentele obligațiunilor se apropie de niveluri la care o nouă creștere ar putea afecta atât piețele de acțiuni, cât și pe cele de credit.
Tensiunile s-au resimțit deja pe bursele internaționale. Contractele futures pentru indicele american S&P 500 indicau miercuri o nouă scădere, după un recul de peste 1% înregistrat de la începutul săptămânii.
În Asia, printre cele mai afectate au fost piețele din Japonia și Coreea de Sud, două economii puternic dependente de importurile de petrol. Indicele Nikkei 225 a pierdut 3%, iar Kospi a coborât cu 3,8%.