
Prețurile gazelor naturale în Europa au urcat la cel mai ridicat nivel din martie, după o creștere de peste 130% de la începutul anului. Nivelul redus al rezervelor, problemele de aprovizionare și consumul ridicat de energie din timpul caniculei sporesc riscul ca Europa să se confrunte cu o iarnă costisitoare, relatează Euronews.
Contractele futures TTF din Olanda, principalul reper pentru prețul gazelor în Europa, se menține vineri în jurul pragului de 66 de euro/MWh. Pentru comparație, la începutul anului cotațiile TTF se situau în jurul valorii de 28–35 de euro/MWh, ceea ce înseamnă că prețul gazelor s-a majorat de peste două ori de atunci.
Creșterea are loc într-un moment în care Europa ar trebui să-și refacă depozitele înaintea sezonului rece. Canicula a determinat însă majorarea consumului de electricitate, în timp ce seceta și temperaturile ridicate au redus producția hidroenergetică și nucleară. În consecință, centralele pe gaze sunt folosite mai intens.
La problemele de pe piață se adaugă situația din Strâmtoarea Hormuz, care rămâne efectiv închisă, precum și prelungirea întreruperilor la unele zăcăminte de gaze din Norvegia.
„Mai multe riscuri nefavorabile pe partea de ofertă s-au materializat, iar nivelurile de stocare a gazelor sunt extrem de scăzute înaintea sezonului de încălzire”, a avertizat Daniel Kral, economist la Oxford Economics.
La începutul lunii august, depozitele europene de gaze erau umplute în proporție de numai 57%. Datele Gas Infrastructure Europe indicau un nivel de 57,1% la 1 august, cel mai redus înregistrat pentru această perioadă în seria istorică.
UE are drept obiectiv umplerea depozitelor până la 90%, însă statele membre beneficiază acum de mai multă flexibilitate pentru atingerea acestei ținte. Bruxelles-ul a încurajat inclusiv utilizarea posibilității de reducere a pragului la 80% în condiții dificile de piață.
Europa este, totuși, mai bine pregătită decât în timpul crizei energetice din 2021-2022. Consumul de gaze a scăzut cu aproximativ 15-20% față de 2021, producția de energie regenerabilă a crescut, iar continentul dispune de mai multe terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate (GNL).
Prețurile sunt, de asemenea, mult sub recordul de aproximativ 350 de euro/MWh atins în 2022.
Problema rămâne însă dependența Europei de gaze în perioadele cu temperaturi foarte scăzute. Oxford Economics constată că, atunci când temperaturile scad sub media sezonieră, diferența dintre consumul actual și cel de dinaintea crizei energetice se reduce considerabil.
Compania de analiză se pregătește să-și majoreze prognoza privind prețurile europene ale gazelor și estimează că media ar putea ajunge aproape de 60 de euro/MWh în trimestrul IV din 2026 și primul trimestru din 2027.
Scumpirea gazelor riscă să alimenteze și inflația. Oxford Economics estimează că, dacă prețurile angro rămân la nivelurile actuale, inflația generală din zona euro s-ar putea apropia de 3,5% în a doua jumătate a anului 2026, față de puțin peste 3% în scenariul său de bază.
Impactul asupra consumatorilor nu va fi imediat și va varia de la o țară la alta, deoarece furnizorii cumpără adesea gazele în avans. Dacă prețurile ridicate persistă însă, acestea vor ajunge treptat și în facturile populației.
Publicația notează că în acest context, o iarnă mai rece decât în mod obișnuit ar putea pune Europa în fața unei combinații dificile: facturi mai mari la energie, reducerea puterii de cumpărare și noi presiuni asupra Băncii Centrale Europene în lupta cu inflația.