Prețurile petrolului cresc pe fondul ultimatumului lui Trump către Iran. Piețele, în alertă înainte de termenul-limită

Prețurile petrolului au crescut semnificativ marți, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Statele Unite și Iran, în contextul în care președintele Donald Trump a respins propunerea de armistițiu ca fiind „insuficientă” și se apropie termenul-limită impus Teheranului.

Washingtonul a avertizat că, dacă Iranul nu redeschide Strâmtoarea Ormuz până marți seara, SUA ar putea lansa atacuri masive asupra infrastructurii, inclusiv poduri, centrale electrice și alte obiective civile.

Cotațiile pentru Brent au ajuns la 111,08 dolari pe baril în tranzacțiile de pe bursa londoneză ICE Futures, în creștere cu 1,31 dolari (1,19%) față de sesiunea precedentă. Luni, petrolul Brent se apreciase deja cu 0,74 dolari, până la 109,77 dolari/baril, relatează The New York Times.

În același timp, cotațiile pentru petrolul american WTI au înregistrat o creștere și mai puternică. Contractele futures pentru luna mai, tranzacționate pe bursa NYMEX, au urcat cu 2,85 dolari (2,54%), atingând nivelul de 115,26 dolari/baril.

În sesiunea anterioară, WTI se apreciase cu 0,87 dolari (0,78%), până la 112,40 dolari/baril.

Conflictul, aflat deja în a șasea săptămână, a afectat semnificativ traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul mondial.

Deși în weekend s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului de nave care traversează zona, fluxul rămâne limitat, iar atacurile asupra infrastructurii energetice din regiune continuă să alimenteze temerile privind o criză prelungită.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...