
Prezența moldovenilor la alegerile parlamentare continuă să fie una mai redusă decât la cel de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor din 3 noiembrie 2024.
Rata de participare a ajuns la 39%. Numărul alegătorilor veniți la urne, până la ora 16.00, a fost de un milion 150 de mii. Prezența este cu 4 puncte procentuale mai mică decât cota înregistrată, la ora 16.00, la scrutinul din noiembrie 2024, atunci când la urne veniseră un milion 285 de mii de alegători.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, în R. Moldova cei mai activi votanți sunt cei din municipiul Chișinău, unde rata este de 40%, iar cei mai pasivi sunt alegătorii din raionul Briceni, unde prezența, la ora 16.00, era de doar 28%.