
Prezența la vot, la ora 18.00, la secțiile din R. Moldova a ajuns la 67.000 de alegători, ceea ce este de peste două ori mai mult decât în primul tur de scrutinul prezidențial din România. Atunci, în sâmbăta de 4 mai, prezența la ora 18.00, în stânga Prutului, era de doar 29.000.
De asemenea, cota înregistrată până acum, reprezintă deja 75 la sută din numărul tuturor votanților veniți la urne în primul tur.
În total, până la această oră, în cele aproximativ 1000 de secții din străinătate au votat peste 557.000 de români, de aproape două ori mai mult decât în primul tur de scrutin.
Vineri, în R. Moldova prezența totală a fost de 28.200 de alegători. Astăzi, de la deschiderea birourilor, la urne au venit deja 39.000 de cetățeni.
Pe primul loc în lista statelor cu cei mai mulți votanți se numără Marea Britanie, cu 90.000 de alegători, urmată de Italia și Germania.
La alegerile prezidențiale, cetățenii români din afara granițelor României au început să voteze de vineri și își vor putea exercita acest drept până duminică la ora 21.00, ora locală a României. Față de alegerile precedente, când românii din străinătate puteau vota până duminică la 21:00, ora locală a țării unde se află, Guvernul a modificat această prevedere, iar acum secțiile de votare din străinătate se vor închide duminică la ora 21:00 a României.