Prima întâlnire dintre Oleg Serebrian și Vitali Ignatiev, de la instituirea stărilor de urgență pe ambele maluri ale Nistrului

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului, Oleg Serebrian și Vitali Ignatiev, ar putea avea o primă întâlnire de la instituirea stărilor de urgență în energetică pe ambele maluri ale Nistrului. Anunțul a fost făcut după o nouă ședință a celulei de criză de la Tiraspol, acolo unde s-a decis prelungirea stării de urgență în regiune până în 8 februarie.

Potrivit autorităților separatiste, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și pretinsul șef al departamentului de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, vor discuta doar subiecte ce țin de „ajutorul umanitar” și nu au precizat dacă vor fi abordate și problemele grave din regiunea tranistreană privind sistarea aprovizionării cu gaz din 1 inuarie, acțiune ce a afectat și aprovizionarea zonei cu energie lectrică.

Precedenta întrevedere a celor doi reprezentanți politici a avut loc în 19 noiembrie, la sediul din orașul Tighina a Misiunii OSCE în Republica Moldova. La întâlnire au asistat delegați ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”. În total, în 2024, cei Serebrian și Ignatiev s-au întâlnit de trei ori.

Amintim, regiunea transinstreană este acum în plină criză energetică cauzată de sistarea gazelor rusești către regiune din 1 ianuarie. În multe localități din zona de sud, gazul din rețele, la o tensiune extrem de joasă, va mai putea fi disponibil încă până în 20 ianuarie și doar pentru plitele de gătit mâncare. În rest, blocurile, casele individuale au fost deconectate de la rețea.

Regiunea este aprovizionată doar cu energia electrică furnizată de Centrala Cuciurgan, care din 1 ianuarie a trecut la alimentarea cu cărbuni. Stocurile de acest combustibil vor putea ajunge doar până cel mult la mijlocul lunii februarie, au declarat autoritățile separatiste, în timp ce CHișinăul susține că acestea vor fi epuizate până la sfârșitul lunii ianuarie.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...